Educație și Petroficțiune: Petrolache Făt Frumos
de Viorica Huber, cu ilustrații de Liviu Ghigorț (1962)
„Petrolache si Petrolina avură mulți urmași și Petrolache - tatăl îi trimise în lume pe pământ în marile cetăți-uzine, să devină frumoși-voinicoși, și de folos ca el și ei, lumii întregi. Si dacă o sa întoarceți pagina, o sa vedeți ce de bogății au dăruit Petrolache și ai săi Oamenilor care au știut să le dea față nouă și minunată.” - Petrolache Făt Frumos, Viorica Huber, 1962.
Editura Tineretului publica în 1962 o carte deosebită pentru tinerii și adolescenții de atunci.
Cartea este o colaborare între Viorica Huber, o importantă autoare de literatură SF și cercetătoare de folcloristică și basm, și ilustratorul Liviu Ghigorț, cunoscut ca animator și unul din membrii constanți ai nucleului din jurul lui Gopo.
Azi vezi, asculți sau faci un tiktok despre avantajele și dezavantajele reactoarelor modulare sau despre eficiența bateriilor termale, dar în 1962 basmul petrochimic făcea furori. Putem spune că era echivalentul scris și desenat al videourilor explicative tehnico-științifice sau inginerești de pe platformele sociale de azi.
Politologa Cara Dagget scria despre petro-masculinitățile de azi, notând ca în orice moment istoric circulă mai multe stiluri de masculinitate într-o cultura data, unele devenite predominante, sau „«hegemonice», însemnând că li se rezervă un statut superior de putere în anumite condiții date”. Această petro-masculinitate perpetuează astăzi o imagine machistă, mașinistă și hiper-masculinizată, conferă „bărbatului control asupra mijloacelor de producției și administrării zgomotului”, exacerbând cultul pentru energia explozivă întruchipată de avioane și automobile în viteza, celebrate în manifestele futuriste de la începutul secolului XX. Dar ce picătură de eroizare petro-fictivă avem aici?
Cartea cu Petrolache a devenit între timp o raritate, un obiect de colecție pentru nostalgici. Puțini mai știu de ea pentru simplul fapt că, spre deosebire de prețul ei inițial rezonabil, a devenit exorbitant de scumpă. La vremea publicării era o carte accesibilă și foarte modernă, folosind tehnica pop-up-ului, conținând chiar un disc rotativ cu picăturile de petrol personificate astfel încât să poți să le vezi pe rând cum locuiesc acum într-o conductă. Acest disc, care înfățișa secțiunea prin conductă, era atașat cu o capsă de copertă.
Vorbind despre decarbonizare și re-naturare, tindem sa uităm cum s-a naturalizat artificialul și cât de dorite erau substitutele sintetice. Aceasta carte ne arata cât de naturală părea multitudinea de produse derivate - mingi, iepurași, sticle, vapoare - care se revarsă la propriu din cuptorul alchimic industrial. Printr-o întorsătura istorică, de pe cealaltă parte a „Cortinei de Fier și Nailon”, Petrolache devine punctul slab al Omului de Oțel, nu kriptonita. Ce nu spun comicsurile americane este explicitat în aceasta cărțulie scrisă pe înțelesul tuturor cititorilor din România Socialistă în curs de dezvoltare.
Multe dintre discuțiile actuale din jurul tranziției verzi pornesc de la ideea că ar implica doar o substituire, că scoți din priză energie proastă și poluantă și pui în loc una mai bună (eoliană sau solară). Focusul unilateral, dintr-o perspectivă tehnocrată axată pe eficiență, capacitate și costuri, tinde să neglijeze complet rolul imaginarului în lupta detronării super-puterii hrănite de energiile fosile.
Petrolache nu e doar obiect fetiș de petro-nostalgie veche sau noua, ci mai curând un exercițiu de explicitare a imaginarului energetic și a laturii estetice a politicilor industriale. Adoptând mecanismele basmului, el este angajat și reflectă cumva pe deplin transformările și năzuințele epocii în care a fost conceput.
Antropomorfismul jucăuș al picăturii de petrol nu e atât de naiv cum pare, ci ne antrenează și pe noi într-o aventură care continuă și astăzi. Ce e o picătură și cât de ușor trecem cu vederea picăturile atunci când compun și antrenează lumea în care trăim? Picătura din poveste este socializată și autohtonizată în același timp. Ea devine lucioasă, prelucrabilă, suferind transformări radicale, inclusiv căpătând „o za din cristale albastre-rozișoare”, adică devenind fenol. De la bun început, chiar și sub forma sa „neprelurată”, reziduală, Petrolache nu se deosebește la prima vedere de o picătură de apă.
Aventura acestui personaj instituie un nou tip de aventurism corpuscular cu caracteristici petro-fictive.
Matematicianul și filozoful Alfred North Whitehead, scriind în preajma marilor aventuri științifice precum teoria gravitației și mecanica cuantică, ne propunea să urmărim parcursul sinuos al ideilor – idei sprintene care sunt însuflețite sau estompate de serendipitatea și neajunsurile parcursului material. Dacă electronii sunt „societăți de ocazii electronice”, aceste ocazii nu sunt niciodată neutre.
Viorica Huber și Liviu Ghigorț propun un nou folclor, care asociază noua sursă de energie fosilă cu protagonistul cheie (masculin) al unora dintre cele mai cunoscute basme populare romanești - Făt-Frumos. Dar ca să ajungă Petrolache un Făt-Frumos, nu are cum să stea sub pământ, ci trebuie să iasă la suprafață după ce află din ziare de Platforma petrochimică de la Săvinești. Numai așa ajunge să îi roage pe oameni să îl transforme într-o celebritate și sa aflăm ce sacrificii ar cere asta. Promisiunea energetică și petrochimică a lui Petrolache se răsfrânge asupra tuturor, deși prin propriile forțe nu ar fi ieșit în evidență.
De remarcat cum, până și în străfundurile pământului, Petrolache nu pornește dintr-o mâzga proteica și pre-umană, ci îl vedem deja ca personaj socializat, individualizat și puternic antropomorfizat, care decide sa devină personaj de basm și să își câștige o parteneră (Petrolina!) – ca să intre în lumea Oamenilor, alături de cei 999 de frați ai săi, energizați și ei de știrile venite de la suprafața pământului.
Recenzie scrisă de Ștefan Tiron